EuroCup Grupa E – prima etapa

Saptamana aceasta s-a dat startul unei noi editii a EuroCup, competitie in care este angrenata si campioana Romaniei, CSU Asesoft Ploiesti.

Aflata in Grupa E alaturi de echipe precum Lietuvos Rytas, Bantiv Bandirma, Krasny Oktybr, Partizan Belgrad, Hapoel Ierusalim, ploiestenii au disputat pe 15 octombrie primul meci. Intr-o sala mai mult goala, campioana Romaniei intalnea echipa rusa, Krasny Oktybr, echipa aflata la debutul in EuroCup. Meciul a fost unul spectaculos, ploiestenii fiind cei care pun primele puncte pe tabela prin Gerald Lee. Campionii Romaniei au controlat meciul inca din primul minut si parea ca va fi o victorie usoara pentru acestia, insa la jumatatea ultimului sfert rusii reusisera sa se apropie doar la doua puncte (70-72). Insa cei de la CSU Asesoft, condusi de Dee Brown, au reusit sa castige meciul, asa ca oaspetii au plecat din Volgograd cu o victorie de neuitat (scor final 75-81). Citeam inainte de meci pe un site de baschet ca „Dmitry Gerasimenko, în vârstă de 36 ani, va debuta în cupele europene cu această ocazie. Chiar dacă nu este neapărat o premieră ca un sportiv la vârsta de 36 ani să susțină primul meci într-o competiție de anvergură în sportul profesionist, cazul lui Gerasimenko este cu totul special. Acesta este nimeni altul decât președintele clubului din Volgograd” – conform 24secunde.roNu a fost cazul in acest meci, dar oricum nu m-ar mira ca in urmatoarele meciuri sa apara pe parchet.

Dupa victoria ploiestenilor, imi doresc ca istoria sa nu se mai repete. Angrenata si anul trecut in EuroCup, CSU Asesoft a inceput cu dreptul, castigand in deplasare in fata unui colos al baschetului european (Khimki Moscow Region). Dupa acel meci, unul dintre jucatorii importanti ai ploiestenilor s-a accidentat, acestia pierzand biletul catre Last 32. Asa ca sper ca baietii antrenati de Vladimir Arnautovic sa nu sufere nicio accidentare, iar noi sa ne bucuram de show-ul pe care CSU Asesoft il face in EuroCup.

Alte meciuri disputate in Grupa E:

Lietuvos Rytas Vilnius a invins Partizan Belgrad INS cu scorul de 92-65, meci disputat in capitala Lituaniei. In celalalt meci, Hapoel Jerusalem scapa victoria printre degete, Banvit Bandirma reusind sa castige meciul (80-76). Hapoel a avut momente cand a condus si la peste 10 puncte, insa nu a contat asta prea mult, avand in vedere ca pe final au pierdut meciul. De asta e spectaculos baschetul.

Asadar dupa prima etapa a grupei E din EuroCup, ma bucur ca CSU Asesoft a plecat acasa cu o victorie si sper ca de data asta sa ne numaram printre echipele calificate in Last 32. Pentru ca se poate.

Ne vedem la urmatorul meci din EuroCup, in Sala Olimpia, unde ploiestenii ii vor intalni pe cei de la Lietuvos Ryras – 22 octombrie ora 19:30. Biletele sau abonamentele s-au pus in vanzare si le puteti gasi si pe Eventim.

2 gânduri despre „EuroCup Grupa E – prima etapa

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s